Lucrări de artă pentru "ioan"
Icoana este realizată în tehnica bizantină (tempera cu ou pe lemn).
Icoana poate fi disponibilă în mai multe dimensiuni la comandă.
Icoana înfăţişează scena Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 29 august.
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Profeţi.
Pe când încă se afla în pântecele mamei sale, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia pe care îl purta în ea Prea Sfânta Maică a Domnului.
La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednică" (cf Evrei 11:38), se retrase în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă şi încins cu o curea de piele, aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupeşti.
În anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie, se duse în regiunea Iordanului, pentru a predica pocăinţa către mulţimile care veneau la el, atrase de viaţa sa îngerească. El îi boteză în apele Iordanului în semn de curăţire de păcatele lor, şi pentru a-i pregăti să îl primească pe Mântuitorul el îi îndruma să facă mai curând roade vrednice de pocăinţă, decât să se laude ca sunt fiii lui Avraam.
El nu se temea să adreseze reproşuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său Filip pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, Salomeea.
Făcându-se mijlocitorul conştiinţei înveterate a pescarului, Profetul îi vorbea în numele lui Dumnezeu : "Nu îţi este îngăduit să ai ca soţie pe femeia fratelui tău".
De aceea Irodiana nutrea în ea o ranchiună puternică împotriva lui Ioan şi voia să îl omoare ; era însă împiedicată de Irod care îl proteja, ca bărbat drept şi sfânt, dar mai ales pentru că se temea de poporul pe care îl cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu.
În cele din urmă Irodiada cea perfidă îşi atinse scopul şi făcu astfel încât Profetul să fie dus la închisoare în fortăreaţa din Macheronte.
Când fu aniversarea zilei de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, acesta învită pe notabilii regatului său la un mare ospăţ, în timpul căruia toţi se dedară îmbuibării şi beţiei.
Salomeea dansa cu voluptate în faţa mesenilor acestui banchet al slavei deşarte, şi ea plăcu privirii desfrânate a tatălui său care îi jură să îi dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul său.
La sfatul mamei sale, tânăra ceru să îi fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul.
Regele se simţi încurcat, dar din cauza jurământului său, şi pentru a nu-şi pierde onoarea în faţa invitaţilor, se decise să îl omoare pe Cel Drept.
Sentinţa fu pe loc executată, un soldat îi tăie capul Sfântului Ioan în închisoare şi îl aduse imediat, încă sângerând, pe un platou, în sala de ospăţ care adresa în tăcere reproşul său faţă de slăbiciunea criminală a regelui.
Salomeea prezentă mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Mănâncă, o, mamă, trupul celui care a trăit ca unul fără trup, şi bea sângele lui.
Această limbă care nu înceta să ne facă reproşuri va tăcea de-acum pentru totdeauna".
Icoana este realizată în tehnica bizantină (tempera cu ou pe lemn).
Icoana poate fi disponibilă în mai multe dimensiuni la comandă.
Icoana înfăţişează pe Sfântul Ioan Botezătorul sărbătorit pe 7 ianuarie.
În ziua după Botezul Domnului (7 ianuarie) Biserica Ortodoxă prăznuişte pe Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care striga în pustie "gătiţi calea Domnului", care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament.
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost fixată cu 6 luni înaintea Crăciunului (când se celebrează naşterea lui Iisus), pe 24 iunie.
Naşterea Înaintemergătorului a fost anunţată de Arhangelul Gavril care i-a transmis totodată preotului Zaharia, tatăl proorocului, când acesta se afla în templu, numele pe care Dumnezeu l-a hărăzit copilului, Ioan.
Cunoscut pentru viaţa sa ascetică şi, cu deosebire, prin regimul alimentar bazat pe consumul vegetal, Ioan Botezătorul a devenit patronul zilei în care se desfăşoară complexele rituale populare în centrul cărora se află simbolul vegetal, asociat în mentalitatea tradiţională cu grădina Edenului şi viaţa veşnică.
Poporul de atunci l-a numit pe Ioan Botezătorul, fiindcă chema pe oameni la pocăinţă şi-i boteza în râul Iordan afundându-i cu tot trupul în apă.
Icoana este realizată în tehnica bizantină (tempera cu ou pe lemn).
Icoana poate fi disponibilă în mai multe dimensiuni la comandă.
Icoana înfăţişează pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, sărbătoriţi pe 30 ianuarie.
Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi.
Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc.
În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă.
Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său.
Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării.
Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui.
De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan.
Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.
Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.
Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă.
