tehnica a gravurii in metal prin care se reda transparenta in masura in care stratul de protectie de pe placa matalica este poros, acidul strecurindu-se si formand o retea de puncte si de linii fine; se obtin texturi variate daca grundul proaspat este presarat cu "praf" de glaspapir ori amestecat cu zahar, sau daca palca a fost tratata cu sulf (sulfo-tinta); si chiar efecte picturale, ca in varianta lift-ground; vezi si garvura-grund
arta aplicata
Denumire legata initial de renasterea tapiseriei si ,mai ales, de raspandirea asa-ziselor "stilelor decorative" pentru a desemna lucrarile de arta cu caracter pregnant utilitar, expresia neinsemnand, asa cum s-a exagerat de catre o anumita critica, si o treapta (inferioara) de calitate; se confunda adesea cu o alta sintagma, arta aplicata, care se refera la domeniile paraestetice
arta cinetica
Domeniu al artei in care miscarea, ca modalitate de expresie mai mult decat sugerata, face parte la modul fizic, obiectiv, din structura operei de arta, intr-o asemenea masura incat o determina in fiecare moment, imaginea pictata sau desafasurata spatial(in genul "obiectelor-sculpturi", "sculpto-arhitecturilor" sau "mobilurilor" actionate de curentul electric, de lumina solara sau pur si simplu de aer) oferindu-se privirii sub o alta varianta.
contrast calitativ
opozitie de tente de diferite proveniente calitative : contrast de factura: sta la baza modularii "ton in ton": se regleaza in functie de efectul scontat.
contrast cantitativ
raport de reglare a stralucirii si, implicit, a tonalitatii unor pete prin alaturarea lor diferita ca intindere.
contrast complementar
juxtapunere de complementare , care urmeaza sa fie ameliorata prin modificarea stralucirii(inclusiv a puritatii si luminozitatii) uneia sau amandurora.
contrast simultan
opozitie receptata ca efect psihofiziologic produs de alaturarea a doua pete diferite (si de regula pure) care, fiecare, simultan, "proiecteaza" complementara propriei alaturari, deci peste cealalta pata, modificand-o in stralucire si , implicit, in ton: este cel mai important contrast ca este greu de controlat.
creativitate artistica
calitate a functiei generale corticale instrumental-simbolice care, spre deosebire de creativitatea cu arta sau designica, inerenta prezenta la fiecare individ, exista doar la cei cu predispozitie vizuala si tactila pentru arta si cultura vizuala, tensionala.
creta litografica
Creta litografica,v.litografie
culori complementare
Culori complementare, v. contrast complementar
detalii
(din fr.detail-amanunt, parte) elemente discrete ale unei imagini figurative sau abstracte, semnificative, care particularizeaza sau fac mai vie o anumita forma, aparute spontan in timpul elaborarii, sau indelung cautate fie pentru savoarea lor pur vizuala, fie pentru caracterul lor tematic relevant; v. si abstragere, anecdotic, esential
dominanta
(in it. dominante- preponderent), factorul principal (o anumita calitate de culoare,un anumit caracter liniar etc.) care predomina (ca intindere, tonalitate etc.) intr-o armonie; in orice compozitie este cheia "partiturii" ei liniare sau coloristice; in culoare, determina o suita de tente care acopera cea mai mare parte a compozitiei; v. si armonie, gama
intesitate
(fr.intensite- tarie), termen generic pentru diferitele grade de stralucire ale culorii: poate fi naturala sau obtinuta prin juxtapunere(va fi mai mare decat tenta pura) e inconjurata de griuri - culoarea pura are in jurul sau tente rupte sau degradeuri - sau daca orice culoare e intinsa pe o suprafata mai mare decat celelalte de aproximativ aceeasi: daca aceeasi este comuna mai multor acorduri sau este aspectul general al compozitiei, aceasta poarta denumita de tonalitate.
juxtapunere
(fr.juxtaposer- a alatura), a) in picatura- alaturare de pete diferite calitativ sau/si cantitativ fara nici un fel de intermediere liniara si spatiala, valorica sau coloristica, de tipul peisajului: b) modalitate de atenuare sau de exaltare a diferitelor contraste.
matrita
(germ. matrize- forma de turnat), a) in sculptura, negativ, luat dupa un original, de regula modelat in lut, ceara etc. si pregatit pentru turnarea originalului intr-un material definitiv: b) in gravura, placa de lemn, linoleum, metal etc. pe care s-a scobit cu daltita, sau prin corodare acida sau sa izolat creioane sau cerneluri speciale.
natura statica
Natura statica, v. Gen
nuanta
(fr.nuance- diferenta fina), a) rezultat al amesticului fizic dintre doua culori semene, pastrand ceva din vivacitatea si saturatia celei folosite in cantitate mai mare: b) vopsea din tub sau sub forma de pastila care, fata de culoarea spectrala cu care se inrudeste, prezinta o arecare diferenta, este o variatie pura a acesteia.
pictura concreta
pictura concreta, v.pictura
schita
(it.schizzo- sumar), a) prima forma, direct in culoare, nefinisatasi, de obicei, de dimensiuni mai mici, a unei compozitii: b) desen executat liber, rapid, simplu, cu aceleasi instrument cu care se va termina: c) incercare liniara sumara privind proportiile, miscarea, trasaturile tipologice- dupa un "model" viu.
stampa
(it.stampa- imprimata), a) gravura: b) compozitie imprimata dupa o placa scobita, corodata sau izolata partial, cu cernele grase, la nivelul suprafetei.
statuie
(lat.statua, fr. statue), gen de sculptura de mari dimensiuni, cu destinatie publica, realizata in marmura, bronz, piatra, otel inoxidabil etc. fixata pe un suport special(soclu): poate fi: evocatoare- imaginea unei personalitati sau a mai multor personaje(grup statuar) si b) alegorica: in ambele variante pot fi si de mici dimensiuni, de interior, ori reluare micsorata.
tablou
(fr. tableau- priveliste), pictura, gravura sau desen, puse in rama sau in parspatu, expuse dupa anumite criterii- pe panouri, pereti.
tapiserie
(fr. tapis- covor), a) "tesatura" adaugata de regula,peretelui pentru a-l sublinia, pentru a-l annobila: b) ansamblu de tehnici murale bazate in principal pe impletirea firelor de fond(urzeala), fixe uniforme cromatic sau nu, prin tesere, sau prin innodare cu fire de "batere" sau de "alegere" a unor motive abstracte sau figurative.
tenta plata
tenta plata, v. si pata plata
tenta pura
(fr. teinte-fel), stare de calitate a saturatiei initiale, maxime a unui pigment; adjectivele: pura, rupta etc. precizeaza tot atatea stari de puritate a aceleiasi calitati; saturatia initiala, nemodificata prin amestec fizic sau optic, este starea de tenta pura a pigmentului respectiv, aceea care ii da si numele; alte stari sunt: tenta rupta, tenta plata etc.; folosit ca atare termenul se confunda adeseori cu nuanta si tonul
tenta rupta
tenta tulburata prin modificarea stralucirii, a sarcinii cromaticesi iplicit a tonului ei printr-un adaos din complementara ei; luate in cantitati relativ egale rezulta griuri neutre, iar in cantitati inegale, culori rupte sau tente rupt; v. si culori rupte, gri, grizare, intensitate, ton
tonalitate
(fr. tonalite-specificitate), starea de luminozitate a dominantei sau a compozitiei in intregimea ei.
transparenta
(lat. transparens-straveziu, diafan), a) calitate specifica pigmentului de acuarela de a nu avea putere de acoperire, precum si a unei vopsele sintetice numite (in engl.) acryl, solubila in apa, dar ireversibila la orice lichid dupa uscare, rezistenta la lumina si cu aderenta la orice fel de suport, insa, spre deosebire de acuarela, cu un registru de solutii tehnologice mai larg, mergand pina la impastari specifice picturii in ulei; b) efect vaporos, catifelat obtinut prin procedeul fuziunii (la margine sau in masa); c) iluzie rezultata din colorarea zonei de suprapunere, evident partiala, a doua pete de calitati diferite cu produsul amestecului dintre ele
accidentala
(fr.accident-intamplare, ceva neasteptat) pata sau forma sugestiva produsa in mod cu totul intamplator in timpul elaborarii; pata poate fi - intr-un anumit context - folosit ca atare, modificata partial sau ca punct de plecare pentru un detaliu, o imagine sau o solutie compozitionala.
activitate (artistica)
forma de organizare a educatiei artistice care, prin caracterul sau practic, de atelier, de exersare a limbajului culorii, liniei, formei spatiale la nivelul intregii populatii scolare, a luat locul lectiei traditionale; jocul "de-a creatia" fiind nu numai pretextul, dar si cadrul de dezvoltare individuala optima.
alfabetizare vizualo-tactila
actiune sistematica, teoretica si practica, de a face accesibile fiecarui individ principalele elemente de limbaj si de tehnica specifice picturii, graficii, artei decorative etc..
ambivalenta
(it.ambe - imandoi si fr.volance - valoare, semnificatie), dubla functie "morfologica" si "sintactica", a fiecarui element al limbajului plastic: a) de a construi un anumit semn sau o tema; b) de a fi, in acelasi timp, un anumit mijloc de expresie, ignorarea uneia sau alteia din cele doua functii plastice a devenit de multa vreme anocronica.
amprenta
(fr.empreinte - urma), a) proba de identificare intr-un material a instrumentului folosit prin presare, razuire, cioplire etc.; b) procedeu de prelucrare a lutului, lemnului etc.
arta copiilor
(arta infantila), a) expresie a uneia din cele doua dotatii vizuale fundamentale cultivate firesc; b) creatie predominant instinctiva, spontana, libera de orice indrumare restrictiva si inadecvata.
arta populara
a) creatie de contributie colectiva si doar aparent anonima, proprie habitatului rural, nu inferioara, ci paralela, complimentara artei denumite impropriu "culta", implicata in obiectele utile, neindustriale pentru a le face "frumoase" fara a fi arta aplicata; b) expresie specifica limbajului topologic care, ca si limbajul tensional, are dreptul sa fie studiat corect, de la varstele mici, cu intreaga populatie scolara, dar mai ales in zonele de traditie autentica.
atelier(de arta)
(fr.atelier - spatiu de lucru), a) incapere in care are loc elaborarea operei de arta; b) cadru specific de exersare, de asimilare a mijloacelor tehnice si de expresie artistica si care, in asemenea conditii, poate deveni spatiul propriu, de desfasurare optima a activitatii artistice din scoala.
biscuitare
v. ceramica
ceramica smaltuita
v. ceramica
complementara
(din lat.complementum - adaos de intregire), in pictura - relatia dintre acele doua culori care, amestecate in anumite cantitati cu pensula pe paleta sau pe orice alt suport, dau gri neutru (mediu); principalele, sant trei perechi: rosu si verde, oranj si albastru, galben si violet; sant considerate si neculorile (alb si negru), linia dreapta si linia curba, golul si plinul etc.
creativitate cu arta
v. creativitatea artistica.
crestare
a) taietura in lemn, de regula dreapta ca sens si relativ triunghiulara ca profil; b) procedeu tehnic folosit indeosebi in sculptura decorativa populara.
critica de arta
(din fr. critiquer - a dezvalui), in artele plastice - demers lamuritor sau comentariu al procesului tripartit "a vedea - a intelege - a aprecia", uneori cu caracter de introducere in universul culorilor, liniilor si formelor spatiale, folosindu-se, in limitele inerente ale "transpunerii" artei plastice in arta cuvantului, echivalente din limbajul verbal.
dalta
una din uneltele sculptarii prin eliminare de material (degrosare, cioplire etc) in lemn, piatra, marmura; urmele de prelucrare finala, de expresie, sant in functie de infatisarea taisului acesteia: dalta cu tais mare, dalta lata, dalta cu varf ascutit.
demi-tenta
v. pasaj
disonanta
(lat.dissonantia - dezacord), in sens plastic - pata, linie, forma spatiala ca detaliu compozitional semnificativ - prin care se violenteaza si, prin aceasta, se invioreaza o analogie sau un contrast.
dotatie vizuala (dubla)
inerenta matriceala, detectabila - inca din prima copilarie, in primile desene sau modelaje in plastilina ori lut etc. - la nivelul mai ascuns al schemei structurii tensiunilor, al ordonarii lor mai mult sau mai putin deliberate.
estampare
v. imprimare
fantastica
(fr. fantastique - fara existenta reala), forma figurativa neobisnuita, compozita, dar care, in totalitatea ei, nu are nici o corespondenta reala; partial sin. cu cuprareal si abstract.
formativitate
a) inerenta si actiune generala complexa de a forma cu arta, de a crea forme paraartistice; b) posibilitatea unora de a imagina, descoperi si selectiona potentiale motive sau semne plastice si, in acelas timp, de a inventa modalitatea formarii lor originale.
forma elaborata
forma in delung si deliberat cautata, care, in arta moderna nu exclude spontaneitatea, abstrasa din numeroase sugestii naturale, confruntata cu alte forme in contextul unui anumit spatiu plastic fata de care a fost imaginata, gandita, construita, reconstruita.
forma totala
forma rezultata din parti organic, armonios si echilibrat articulate care au cedat mai multe ori mai putin din automia lor de semne potentiale pentru a se putea asocia si a se accepta reciproc sau, din contra, pentru a se respinge expresiv.
frotaj
(fr. frottage - frecatura), actiunea de a transpune, de a face vizibila - prin frecarea pe suprafata hartiei - textura mai mult sau mai putin reliefata, palpabila a unui material, a unei structuri naturale sau artificiale.
grup statutar
v. statuie
intaglio
v. gravura
impastare
(din it. impasto - aplicare groasa), a) particularitate stilistica specifica picturii in ulei, prin care se releva consistenta pastei pe suport de panza sau carton, pensula lasand urme evidente, uneori intr-un usor relief; b) maniera lipsita de riscuri de a picta cu multa pasta de culoare.
linie de forta
sau linii tensionale, incordate, a) directii sau sensuri care, ascunse sub cromoformele compuse, creeaza tensiuni vizuale atenuate, descarcate in cuprinsul plan al spatiului compus, sublinuindu-i suprafata-suport prin concesii formice reciproce de genul aplatizarilor si deformarilor expresive; b) directii sau sensuri vizuale care, din contra, accentuand - pana la exacerbare - tensiunile prin erarhizari de adancime cu discontinuitati sau suprapuneri partiale, dau iluzia spargerii cadrului.
metafora plastica
(gr. metaphora - deplasare, transferare), modalitate de expresie artistica, bazata, ca si in literatura, pe substituirea unui concept posibil de concretizat intr-o figura descarcata de propria ei semnificatie sau printr-un schimb reciproc.
metamorfoza
(gr. meta - dupa, morphe - forma), modalitate de expresie plastica caracterizata prin posibilele schimbari ale unei forme de baza fara schimbarea esentei ei.
montaj
(lat. monumentum - evocator, de importanta deosebita), sculptura de for public sau constructie ridicata in amintirea unui eveniment, a unei personalitati.
monumental
(lat. monumentalis - grandios), a) care se refera la monument sau apartine lui; b) efect de marime care poate fi obtinut numai print-un judicios raport intre parte si forma totala intr-un anumit loc cu doua sau trei dimensiuni.
nuantare
a) tip de amestic pigmentar prin care se obtin mai multe tente - ca nuante ale uneia sau mai multor semne preluate cate doua, in cantitati diferite; b) folosirea prin treceri treptate, uneori imperceptibile, sau in acord la distanta, a nuantelor uneia sau mai multor tente pure.
opera de arta
(lat. opera - lucrare), creatie intr-unul din domeniile artelor plastice; v. creatie.
ornamental
v. ornament
paleta
(fr. palette - placuta de lemn), a) suport opac, alb sau neutru la culoare si neabsorbant, pe care pictorii isi aseaza intr-o anumita ordine, la inceputul fiecarei "sedinte" de lucru, vopselele cu care va lucra si pe care isi incearca sau isi definitiveaza amestecurile; b) in sens figurativ - cromatica specifica unui pictor (dupa frecventa tentelor, nuantelor, griurilor preferate); v. artist plastic.
pata picturala
v. pictural
pata plata
(sau tenta plata), intindere de o singura culoare si de un singur ton asternuta fara urme de pensula, uniform; pata plata poate fi animata, vibranta, fara a deveni picturala, prin fragmentarea ei cu alte pete plate mai mici (eventual cu lini sau puncte de culori in acord); sin.: pata decorativa
plasticitate
(gr. plasso - a modela), a) proprietate a unor materiale de a putea fi usor prelucrate, dar expresiv, prin procedee tehnice pe potriva; b) impresia ca obiectele pictate sunt reale si se misca liber in spatiul tabloului; v. factura, modelaj, modeleu.
poarta armoniei
v. sectiunea de aur
racleta
v. gravura
reteta
(lat. ricetta - prescriptie), in arta - indrumare practica, de atelier, riguroasa, dar care, daca depaseste domeniul strict de invatare sau de exersare tehnologica, poate deveni nociva, o frana pentru creatie; v. reguli.
sgrafitare
(it. sgrafitto - zgariat), tehnica de arta murala care se bazeaza pe suprapunerea a doua-trei straturi subtiri de ipsos - fiecare de alta culoare, cel de deasupra fiind, de regula, alb - in care se graveaza ( se adancesc) parti din desenul compozitiei pentru a iesi la iveala partile corespunzatoare din straturile de desubt; folosita si astazi, sgrafitarea sporeste arsenalul mijloacelor tehnice ale artei de for public; procedeul, aplicat pe cartonul colorat - mai ales daca vopseaua a patruns putin si in adancime - poate purta numele de sgrafitofolie; v. murala (pictura-).
simplitate
(fr. simplicite - naturalete), aspect cit mai natural, epurat de amanunte (detalii) inutile, obtinut cu foarte putine mijloace materiale, prin reductii si prin eliminari succesive sau, mai eficace, dintr-o data.
static
v. ritm
suprafata-suport
materia! pe a carui fata se picteaza sau se deseneaza; in cazul picturii in ulei , pe panza sau carton, al temperei, pe zid sau pe lemn etc., se asterne in prealabil o preparatie speciala de osmotica legatura cu suportul (glet, grund); v. fresca, pictura, pictura pe lemn, pictura in ulei.
tactil
(lat. tactilis - pipait), a) care se poate percepe, cerceta, cunoaste prin simtul pipaitului; tangibil; b) care sugereaza relieful, volumul pe o suprafata; de aici, iluzia tangibilitatii sau ceea ce Bernhard Berenson a numit "valorile tactile" ale unei picturi; c) care s eadreseaza simtului tactilitatii; v. relief.
unitate
v. forma totala
ambianta estetica
(fr. ambiance - mediu, ambianta), a) calitate a spatiului de viata si de munca (locuinta, strada, obiecte de munca etc.), rezultata din adecvarea pe baza adevarurilor artei a structurii acestuia si a obiectului care il "mobilizeaza", la functiile materiale, utile pentru care a fost creat (conceput); b) necesitate in relatiile sociale; sim.: estetica cotidiana, environnement (in fr.), design ambiental; v. design
aparenta
(fr. apparent - vizibil), infatisarea exterioara, efemera, neesentiala, folosita doar ca pretext in arta; redarea exacta, fara omisiuni si adaosuri, deci impersonala a aparentei este predilectia pseudoartei; v. anecdotic, kitsch, trompe-l'oeil.
calitate
(lat. qualitas - conditie de privilegiu), a) in pictura: gradul de puritate maxima denumita generic albastru, rosu etc. sau cu indicarea nuantei (albastru de Prusia, albastru mangan, albastru ceruleum, albastru cobalt, albastru ulramarin etc.); dupa calitate, culorile pot fi tente pure sau - prin jucstapunere sau amestec - stralucitoare, mate, pastelate, grizate etc.; b) in sculptura: insusire generala a materialului de a fi lemn, piatra, fildes, marmura etc.; v. caracter, contrast calitativ, factura.
expresivitate
(fr. expressivite - elocventa, vivacitate), exprimare impresionanta, deosebit de sugestiva; plenitudine pe care o degaja o compozitie plana sau spatiala in ansamblul ei; marca a unei personalitati artistice; v. expresie.
agheasmatar
In cultul ortodox, mic pavilion deschis asezat in fata bisericii, in care se face sfintirea apei.
Ex. agheasmatarul bisericii episcopale din Curtea de Arges.
altar
In cultul catolic, imaginea de cult care incununeaza masa altarului.
Este alcatuit din predela (un suport care poate fi pictat), compozitia centrala (uneori adapostita de un scrin) si un coronament.
Compozitia centrala poate fi realizata si numai din sculpturi.
In unele cazuri scrinul este inchis cu un fel de obloane numite voleuri, decorate cu sculpturi sau picturi.
In cazul in care iconografia este compusa din mai multe scene autonome, denumirea este de altar poliptic.
Ex: Transilvania - gotic tarziu: realizate de Toma din Cluj sau Johann Stoss din Sighisoara - Renastere: realizat de Vincencius din Sibiu - stil baroc: biserica manastirii din Sighisoara (johann Vest si Jeremia Stavronius - sculptor), biserica Sf. Mihail din Cluj (J. Nachtigall).
anafornita
In cultul ortodox, platou de metal pentru oferirea anaforei.
Are dimensiuni mari si este realizata din metale pretioase (argint aurit).
Exemplarele valoroase provin din Tara Romaneasca si Moldova, fiind adeseori comandate la Brasov sau Sibiu.
Ex: anafornita de la Bistrita - Vilcea, Trei lerarhi-lasi, Hurez (lucrata de Johannes Henning din Brasov).
anastasis
Reprezentarea traditionala a invierii in spatiul ortodox.
In ax este infatisat lisus in mandorla calcand portile iadului din care ii scoate pe Adam si pe Eva; ceilalti sfinti ai Vechiului Testament (profetii – David, Solomon, etc. – dreptii – Abel, Noe, etc. – loan Botezatorul) sunt reprezentati in laterale. Tema face parte din iconografia standard a bisericilor, dar apare si pe ferecaturile Evangheliarelor.
Ex (ferecaturi): Golia, Cotroceni (lucrata de mesterul E.V. din Brasov).
Sinonim: Pogordrea la iad.
arhivolta 1
Conturul tralseului unui arc pe fata lui verticala.
Este de obicei decorata cu profiluri sau reliefuri plate.
In Tara Romaneasca este specified usoara retragere a a. fata de planul arcului sau arcaturii.
arhivolta 2
Detaliu arhitectonic prin care este conturat la exterior traseul unui arc pe fata lui verticala.
Este de obicei decorat cu reliefuri plate sau cu profile, si denumirea se utilizeaza uneori pentru decoratia insasi.
0 tratare caracteristica apare In Tara Romaneasca, prin usoara ei retragere fata de planul general al arcului sau al arcaturii (a. intranda).
bedernita
Piesa de vesmant arhieresc, de forma romboidala, suspendata cu un cordon la inaltimea genunchiului drept.
Este decorata cu o scena religioasa.
Ex: b. de la Tismana(1381-1 389), b. de la Putna (sec. 15).
Sinonim: epigonation.
bolnita
Denumire a spitalelor si azilelor care functionau pe langa manastiri si, prin extensie, paracliselor acestor institutii.
Ex: b. manastirii Bistrita-Valcea, a manastirii Cozia.
bolta
Sistem de acoperire cu profil curb, realizat din caramida sau blocuri de piatra de sectiune speciala (boltari).
Greutatea proprie este transmisa unor puncte de sprijin izolate (coloane, stalpi) sau unui zid continuu; exercita presiuni atat verticale (preluate de punctele de sprijin) cat si laterale, ceea ce face necesara consolidarea suplimentara (contraforti, arce dublou).
B. pot fi simple (cu suprafata interioara – intradosul – continua) sau compuse (rezulta din racordarea mai multor sectiuni de b. simple). v. bolti simple, bolti compuse.
bolta semisferica
v. calota
bolta in sfert de sfera
v. conca.
bolta semicilindrica
Are aspectul unei jumatati de cilindru, este sprijinita pe zid continuu.
Frecventa in arhitectura bizantina, intalnita la noi din sec.13 pina in sec.18.
bolta in sfert de cilindru
Se caracterizeaza prin faptul ca extremitatea superioara se sprijina lateral pe un zid iar cea inferioara este continuata direct de zidul de sprijin.
Rara in arhitectura romaneasca medievala.
bolta in maner de cos (turtita)
Are profilul unei jumatati de elipsa sectionata de-a lungul axei lungi.
Frecventa in arhitectura baroca, pentru spatiile mici.
bolta in cruce
Rezulta din intersectia perpendiculara a doi semicilindri, muchiile intoarse spre interior formand pe intrados o cruce.
Specifica este descarcarea greutatii de-a lungul muchiilor, ceea ce permite perforarea zidurilor de sprijin.
Frecventa in arhitectura romanica transilvaneana.
bolta in cruce pe ogive
Perfectionare a b. in cr., prin consolidarea de-a lungul muchiilor cu o cruce de ogive.
Apare in arhitectura romanica si este perfectionata in sec. 12-13, devenind specifica arhitecturii gotice.
Folosita la noi prima oara in Transilvania, la monumentele realizate de santierele cisterciene, se intalneste in sec. 14 la monumentele stilului gotic matur, fiind abandonata din sec. 15 in favoarea b. pe nervuri.
In Tara Romanesca si Moldova apare sporadic, la monumentele catolice sau in arhitectura civila.
bolta pe nervuri
Varianta a b. in cr., are ca specific intarirea sau doar decorarea intradosului cu nervuri de piatra sau ceramica, dispuse in forma de stea (b. stelata), de raze (b. raionanta) sau in retea (b. in retea); apare in Transilvania din sec. 15 pana in prima jumatate a sec. 16.
bolta manastireasca
Rezulta, ca si b. in cr., din intersectia a doi semicilindri, dar muchiile sunt intoarse spre extrados, iar greutatea se descarca pe toata lungimea zidurilor.
Apare tot in romanic, la noi este rar intalnita ("in sec. 17-18 apare in boltirea camerelor de locuit sau constituie elementul de baza pentru construirea b. cu penetratii).
bolta cu penetratii
Derivata a b. simple, prezentand particularitatea intersectarii (penetrarii) zonelor periferice cu forme semicilindrice sau conice, care descriu pe peretii de sprijin contururi de lunete.
Penetratiile pot avea rol functional (golul unei usi sau ferestre) sau doar decorativ (cu precadere in sec. 17-18).
bolta moldoveneasca
Sistem folosit in arhitectura religioasa din Moldova in sec. 15-17. v. cupola
boltar
Bloc de piatra special prelucrat pentru a construi un arc sau o bolta, forma fiind dictata de pozitia sa in traseul arcuit (intrados curb, fete laterale taiate inclinat).
Daca una din fetele b. este vizibila, ea poate fi decorata in relief.
B. pot fi realizati si din pietre variat colorate, cu muchiile taiate ondulat sau in alte trasee decorative (procedeu al arhitecturii islamice, intalnit in mod exceptional si in Tara Romaneasca in sec.16).
calota
O bolta in forma de semisfera, constituie de obicei partea superioara a unei cupole sau turle, dar apare si separat (in sistemul de boltire al narthexului, exonarthexului, mai rar al naosului si cu totul exceptional in cel al altarului – sprijinita pe arce piezise dispuse pe peretele semicircular al absidei).
cadelnita
Recipient de metal (focar), prevazut cu capac, in care se ard esente parfumate (smirna, tamaie) in timpul slujbelor Bisericii.
Pentru manevrare, este suspendata cu lanturi de un inel.
Are in general forma de potir cu capac, dar poate fi tratata si ca o macheta de biserica.
Sunt lucrate din argint eventual aurit, ciocanit si cizelat, decorate cu elemente inspirate din arhitectura epocii.
ceramica monumentala
Denumire generala a elementelor de ceramica – discuri, butoni, placi, caramida smaltuita – care intra in compunerea decorului fatadelor sau pavimentului.
Discurile apar pentru prima data in sec. 14 la arhivoltele arcaturilor fatadelor (procedeu balcanic).
Ulterior utilizarea lor in Tara Romaneasca scade.
In Moldova se ajunge la o formula originala in sec. 15: o friza de trei randuri de discuri (cu diverse motive heraldice, zoomorfe – adesea fantastice – si antropomorfe) sub cornisa, alte discuri punctand spatifle dintre arcaturile firidelor; pe fatade sunt dispuse brauri si benzi verticale de caramida smaltuita.
Caramida smaltuita apare in Moldova in sec. 14, ca influenta baltica, fiind utilizata in sec, 15 pentru ritmarea fatadelor.
In Tara Romaneasca ea apare in decorul fatadelor foarte rar (exceptie: biserica manastirii Cobia (1572), ale carei fatade sunt in intregime placate cu caramizi smaltuite).
In cadrul pardoselilior si, mai rar, a placarii zidurilor interioare, caramida smaltuita a fost utilizata pe tot teritoriul Romaniei.
Placile de ceramica smaltuita, uneori decorate cu motive identice cu cele ale cahlelor, au fost utilizate cu precadere pentru placarea zidurilor interioare, mai rar pentru decorul exterior.
La sfarsitul sec. 16 gustul pentru decorul exterior cu ceramica smaltuita reapare in Moldova si influenteaza apoi si Tara Romaneasca.
cheie de bolta
Denumire data boltarului din centrul unui arc, de la intersectia mai multor arce sau in centrul unei bolti, asigurand stabilitatea celortalti boltari.
Poate fi decorat in partea corespunzatoare arhivoltei (mai ales in Renastere si Baroc – motive heraldice, mascheroane) sau intradosului (specific goticului).
In arhitectura gotica cisterciana motivul cel mai comun a fost floarea de maces, dar apar si reprezentari aparte (heraldice sau antropomorfe).
In Tara Romaneasca si Moldova cheile de arc sau de bolta decorate sunt extrem de rar intalnite.
clisiarnita
Cladire a ansamblurilor manastiresti in care se pastreaza vestmintele si inventarul bisericesc de ceremonie; folosita uneori si pentru cazarea unor oaspeti.
Are de obicei o singura incapere, dar exista si cazuri in care rolul de resedinta temporara este foarte clar, c. fiind formand o constructie ampla.
clopotnita
Constructie de zid sau lemn, izolata sau inclusa in constructia bisericii, adapostind clopotele.
coloneta
Denimire data coloanelor cu fus subtire si alungit, utilizate in arhitectura romanica la portaluri iar in cea gotica pentru stalpii fasciculati.
consolta
Element de sprijin de piatra sau lemn care iese din planul zidului si pe care se sprijina un arc, un balcon, etc.
Frecvente in arhitectura gotica pentru a sustine nervurile, pot fi decorate in relief (figuri umane, compozitii iconografice).
In Moldova arcele piezise ale sistemului de boltire moldovenesc se sprijina uneori pe console.
croseta
Ornament de forma unei frunze stilizate scos in relief si recurbat spre interior.
Caracteristic decorului gotic, la capitele, frontoane si pinacli, apare in Transilvania la capitelurile goticului timpuriu (santiere inrudite cu cel de la Carta) si la pinacli in goticul tarziu.
epitaf
Val liturgic de mari dimensiuni, specific cultului ortodox, purtat in procesiune, in vechime, la Liturghie, iar actualmente, doar in Vinerea Patimilor.
Ca si aerul, este decorat cu Plangerea lui Hristos.
gropnita
In arhitectura bisericilor moldovenesti, incapere boltita, intre naos si pronaos (narthex), destinata mormintelor ctitorilor, uneori este mai scunda decat restul bisericii, avand la nivelul superior o alta incapere, pentru depozitarea a obiectelor mai rar utilizate in cult, numita curent tainita.
Apare doar la biserici de manastire, ctitorii voievodale - numai domnii aveau privilegiul unei asemenea inhumari; unic este cazul de la Humor, unde in ctitor este boierul Teodor Bubuiog, care a si fost inmormantat in gropnita.
iconostas
Perete despartitor dintre naos si altar, un cadru amplu de lemn in care sunt fixate o serie de icoane intr-o ordine codificata, avand si trei cai de acces: usile imparatesti in ax, rezervate preotului, si usile diaconesti la extremitati.
decoratia suportului de lemn, cu motive vegetale, era la origini mai simpla, ulterior incarcandu-se cu elemente zoomorfe si antropomorfe, tipic baroce, in relief inalt si chiar trafor (fenomen caracteristic Tarii Romanesti in epoca brancoveneasca si post-brancoveneasca).
O tema care poate aparea in acest decor sculptat este Arborele lui Ieseu.
Icoanele care compun iconostasul sunt: crucea traforata, pe care este pictat Hristos rastignit, si moleniile - panouri traforate pe care sunt pictati Fecoiara respectiv Ioan Evanghelistul - formand impreuna coronamentul, medalioanele cu profetii, avand in ax reprezentarea Fecioarei , Icoanele Apostolilor, cu Hristos flancat de Fecioara cu Pruncul flancand accesul central, icoane de sfinti venerati flancand usile diaconesti, in extremitatea dreapta fiind intotdeauna amplasata icoana hramului - sfantul sau sarbatoarea religioasa careia ii este dedicata biserica) Iisus - Omul Durerii, reprezentarea lui Hristos asezat vertical in mormant, din care aparepana la brau; are ochii semiinchisi, ranile din coasta si maini fiind foarte vizibile.
Reprezentarea trimite la o profetie din Vechiul Testament (Isaia 53:3) referitoare la patimile , moartea si preaslavirea lui Mesia: "om al durerilor si si cunoscator al suferintei".
Apare in pictura ortodoxa, in proscomidiar, dar si in cea catolica.
imposta
Element de constructie din piatra, sub forma de placa de variate grosimi, interpusa intre un suport (coloana, stalp) si zidaria care se sprijina pe el; marginile vizibile pot fi simple sau decorate cu profiluri sau chiar reliefuri.
intarsie
Tehnica decorativa specifica artei lemnului, in special ebenisticii (realizarea de mobilier
de lux), constand in incrustarea in placa de fond a unor motive taiate in os, fildes, sidef, baga, lemn de esenta diferita sau metale diverse.
Apare la noi in Transilvania, sub influenta Renasterii, la inceputul sec. 16.
incrustare
Realizarea unui traseu decorativ pe o suprafata, prin excizare, urmand ca in aceasta adancitura sa fie fixat un material contrastant cromatic (de exemplu, gresie incrustata cu marmura, bronz incrustat cu aur).
Sinonim: damaschinaj.
Un caz aparte il reprezinta intarsia (termenul se aplica doar lemnului).
judecata de apoi
Ilustrarea Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, ca Judecator; nucleul central il constitute Deisis (Judecatorul si principalii intercesori, Fecioara si loan Botezatorul), flancat de tribunalul Apostolilor.
La judecata se prezinta cetele sfintilor crestini, condusi de Sfantul Pavel, dar si toate popoarele cunoscute de lumea medievala, conduse de Moise.
In centrul compozitiei, sub Tronul Hetimasiei are loc cantarirea sufletelor, dreptii pornind spre Rai, ale carui porti sunt deschise de Sfantul Petru, iar pacatosii spre lad, infatisat ca un monstru cu gura cascata (Leviathanul); ei sunt purtati de un rau de foc, care izvoraste de la picioarele lui Hristos.
Alte episoade sunt invierea mortilor, moartea pacatosului si moartea dreptului.
Ilustrari ale temei apar atat in arta de sorginte occidentala din Transilvania, cat si cea de traditie bizantina din restul Romaniei; celebre sunt reprezentarile de sec. 16 din Moldova, in Tara Romaneasca tema fiind frecventa abia incepand cu pictura brancoveneasca.
luneta
Traseu semicircular sau in arc frant descris pe peretii de sprijin de o boltire; la deschiderile dreptunghiulare incadrate in arcade (usi, ferestre), l. denumeste spatiul dintre marginea superioara a deschiderii si traseul semicircular al arcadei.
masa altarului
Masa de piatra asezata in absida altarului intr-o biserica ortodoxa; intr-o biserica catolica, masa pe care se aseaza un altar; sub m. a. (sau in corpul ei) se afla depus un relicviar; uneori este decorata cu reliefuri si are inscriptii; in biserica catolica se numeste si mensa; la ortodocsi se numeste pristol.
ocnita
Firida de mici dimensiuni folosita ca element decorativ; apare frecvent pa fatadele bisericilor moldovenesti din sec. XV - XVII, formand o friza sub nivelul cornisei; pe fatade, etajarea arcadelor, firidelor si o. creeaza un efect decorativ - monumental, subliniind tendinta de elansare proprie arhitecturii din epoca lui Stefan cel Mare; in arhitectura interioara, o. erau folosite ca loc pentru asezarea opaitelor.
pafta
Incheietoare ornamentala executata mai ales din metal, folosita la cingatori; important element de podoaba vestimentara.
paianta
Sistem de constructie constand dintr-un schelet de lemnarie (uneori numai din pari batuti in pamant) a carui umpluturà este din zidarie usoara sau din impletitura de nuiele lipita cu lut; mult folosita in evul mediu pentru constructiile anexe ale gospodariilor, case etc.
palmeta
Motiv ornamental rezultat din combinarea a doua frunze de palmier intr-o compozitie de forma unei inimi; de origine orientala; a jucat un rol deosebit in arta decorativa bizantina, de unde s-a raspandit in restul Europei.
panza de bolta
Partea de bolta cuprinsa intre doua elemente de rezistenta (arce dublouri, nervuri etc.), construita de obicei din materiale mai usoare.
pieta
Tema iconografica reprezentand pe Maria cu lisus mort pe genunchi, caracteristica artei medievale catolice; prin extensie se intelege si ca Plangerea lui Iisus.
portal
Intrare monumentala intr-un edificiu, cu un ancadrament bogat profilat sau decorat cu reliefuri, constituind un element de podoaba pentru fatada; in general, un p. este alcatuit din doi montanti, un lintel, un timpan si un arc de descarcare.
psychostasis
(gr. psychi "suflet" si stasis "cantarire), tema iconografica cu caracter eshatologic, ce reprezinta cantarirea sufletelor de catre arhanghelul Mihail; apare frecvent, fie izolata, fie integrata in compozitia "Judecatii de Apoi".
semicalota
Bolta cu aspect de sfert de sfera folosita, in mod curent in arhitectura bizantina si cea romanica pentru acoperirea absidelor.
Sinonim: calota.
sfanta fata
Tema iconografica foarte raspandita in pictura medievala ortodoxa si catolica; consta in reprezentarea figurii lui lisus pe o naframa.
Sinonim: mandylion, Naframa Veronichii.
tabernacol
Nisa practicata in peretele nordic al sanctuarului unei biserici catolice sau constructie aparte din piatra sau din lemn, destinata pastrarii cuminecaturii (Sf. Sacrament); este legat mai ales de goticul tarziu; pot fi valoroase prin decoratie.
tablou votiv
Imagine pictata, sculptata, gravata, brodata etc., care reprezinta figurile donatorilor (ctitorilor) unei opere de arhitectura sau de arta aplicata in scopul evidentierii actului de devotiune al acestora; in arta medievala de la noi apare frecvent in pictura murala prilejuind realizarea unor veritabile documente de epoca (figuri, costume); fiind o imagine eliberata de exigentele canoanelor religioase, a fost o cale de afirmare a tendintelor realiste in arta medievala romaneasca.
tainita
Denumire data in general spatiilor sau incaperilor ascunse, destinate pastrarii bunurilor sau refugiului; in arhitectura din Moldova denumeste in mod special incaperea aflata deasupra gropnitei si accesibila numai din aceasta, printr-o scara in melc alipita zidului interior; pot fi amenajate uneori si in turnul — clopotnita.
tambur
1. bloc de piatra care face parte din fusul unei coloane.
2. corpul cilindric sau poligonal al unei turle; sprijinit pe o baza si sustinut de cele 4 arce mari, cu ajutorul pandantivilor sau trompelor, t. sustine la randul sau cupola.
taumaturg
Denumire data sfintilor facatori de minuni; iconografia romaneasca ii reprezinta
mai ales pe sfintii doctori Cosma si Damian.
vigneta
Mic motiv decorativ care face parte, alaturi de initiale si miniaturi, din ilustratia unei carti (manuscris); de obicei marcheaza paginile mai importante, precede ori incheie o pagina.
vizitatie
Denumire data reprezentarii iconografice a intalnirii dintre Maria si Elisabeta; este legata de ciclul cristologic si de Imnul acatist; apare frecvent in pictura murala medievala de la noi.
zvonita
1. clopotnita realizata prin suprainaltarea unui perete al bisericii, strabatut de deschideri (in arcada) in care se atarnau clopotele;
2. in Moldova – clopotnita situata in apropierea bisericii.
montant
Bara de lemn sau de metal servind ca element de sustinere sau de intarire intr-o constructie sau intr-un ansamblu tehnic.
cripta
Constructie subterana intr-un templu antic, in care se tastrau obiecte de cult, tezaure; capela subterana, folosita ca loc de inmormantare sau de pastrare a relicvelor.
tamburul
Portiune prismatica sau cilindrica intre o cupola si arcuri, sau zidurile care limiteaza un spatiu boltit; corpul cilindric al unei turle, cuprins intre baza si cupola.
ta - Dicţionar artă
