100 x 100 cm
--------- RON
Pictura este realizată excepţional în tehnica ulei pe pânză de in.
Lucrarea este o compoziţie închisă cu acţiunea concentrată spre mijlocul tabloului, adică centrul compozitional, reprezentat de peşte ca simbol al hranei.
Diagonala formată de furculiţă, ostentativ îndreptată spre capul peştelui, denotă de fapt pregatirea pentru hrană.
Gama cromatică caldă dominantă a acestei pânze este compusă din culorile pământului, folosindu-se cu precădere marouri, ocruri, griuri colorate. Toate acestea contribuie la efectul dominant al "peştelui" în această lucrare mare.
Ca element primordial s-a folosit o formă pură, perfectă şi anume cercul, ca element în care cele două diagonale converg către un punct imaginar, reprezentat de capul, ochiul peştelui.
Lucrarea este recomandată pentru spaţiile care au interiorul în următoarele culori: alb, ocru deschis, galben deschis sau gri. De asemenea poate fi expusă în spaţii ca sufragerie, restaurant, tavernă, vilă, cabană, etc.
Pictura este realizată în tehnica ulei pe pânză de in.
Tabloul reprezintă o natură statică cu vase din argint, sticlă, aramă şi lămâi, pâine şi peşti.
Pictura este realizată în tehnica ulei pe pânză de bumbac. Tabloul reprezintă o natură statică cu floarea soarelui.
Pictura este realizată în tehnica ulei pe pânză de in.
Lucrarea reprezintă o natură statică cu un vas şi o pară.
Pictura este realizată în tehnica acuarelă pe hârtie.
Lucrarea reprezintă un vas cu flori.
Promoţional tabloul include passepartout cu ramă.
Pictura este realizată în tehnica ulei pe pânză de bumbac.
33.5 x 41 cm
--------- RON
"Natură statică cu vas şi măr Natură statică cu vas şi măr"
Acest desen este executat în tehnica creion pe hârtie.
Desenul reprezintă o natură statică cu o vază, o pară, un măr şi un coş pentru fructe.
33 x 40.5 cm
--------- RON
"Natură statică cu suport lumânare, carte şi 2 pene"
Acest desen este executat în tehnica creion pe hârtie.
Desenul reprezintă o natură statică cu un sfeşnic, o carte şi o călimară cu 2 pene de scris.
33.5 x 42.5 cm
--------- RON
Pictura este realizată în tehnica acuarelă pe hârtie.
Lucrarea reprezintă o natură statică cu un ceainic, o cană, un măr şi o lămâie, aşezate pe o draperie roşie.
Pictura este realizată în tehnica acuarelă pe hârtie. Lucrarea reprezintă o natură statică cu un ulcior albastru, un coş pentru fructe, un măr şi o pară.
32.5 x 41.5 cm
--------- RON
Pictura este realizată în tehnica acuarelă pe hârtie.
Lucrarea reprezintă o natură statică cu un ulcior cu smântână, un ardei, o legătură de ceapă şi câteva cireşe, aşezate în plen-air, în mijlocul frunzelor din grădină.
32.5 x 45.5 cm
--------- RON
Pictura este realizată în tehnica acuarelă pe hârtie.
Lucrarea reprezintă o natură statică, "Micul Dejun", cu un ceainic, o cană verde, un măr şi o lămâie.