ul



opozitie receptata ca efect psihofiziologic produs de alaturarea a doua pete diferite (si de regula pure) care, fiecare, simultan, "proiecteaza" complementara propriei alaturari, deci peste cealalta pata, modificand-o in stralucire si , implicit, in ton: este cel mai important contrast ca este greu de controlat.

contrastul culorii in sine

contrastul culorii in sine, v.contraste

culoare locala

culoare proprie fiecarui obiect: nu face obiectul artei decat numai in masura in care e destinata sa aiba un rol expresiv sau simbolic, si nu unul banal, mai ales dupa inventarea fotografiei-de informare, sau ca simpla impresie.

culori binare

culori rezultate din amestecul a cate doua primare in cantitati egale sau diferite: oranjul, verde si violetul sunt considerate principalele.

culori calde si reci

tente al caror efect psiho-fiziologic de "cald" sau "rece" se bazeaza pe un fenomen real: influentarea, in primul rand prin intermediul retinei, a pulsului - cele calde crescandu-l usor, iar cele reci coborandu-l : juxtapuse , produc si un efect spatial, de apropiere-marire(culori calde) si de departare-micsorare(culori reci):fiind vorba de un dublu efect simultan de "cald" sau de "rece" si de "apropiere" sau, respectiv, "departare", culorile au fost impartite in doua grupe termo-dinamice.

culori complementare

Culori complementare, v. contrast complementar

culori primare

culorile care, practic, nu pot fi obtinute din nici un amestec pigmentar (cu pensula, pe paleta sau pe alt suport), dar din care (alaturi de alb si negru), cate doua sau mai multe, variindu-le cantitativ si controlindu-le bine proportiile, s-ar putea obtine aproximativ 200 de nuante; sin.:culori de baza, culori fundamentale

culori rupte

culori rupte, v. tenta rupta

culori pure

(sau crude), serie d eculori care, fara a se limita la tentele cu stralucire maxima obtinuta industrial, le cuprinde pe toate cele folosite asa cum au fost fabricate, adica nemodificate prin amestec fizic; v. si tenta pura

desen sculptural

trasatura care delimiteaza, inchide planuri sau reliefuri de regula neintrerupta si de acelasi ton pe parcursul aceleiasi forme, nemodulata ca grosime; sin.: desen in planuri, plastic; v. si desen pictural, forma inchisa

emulsie

(fr.emulsion- insolobil), a) amestec lichid care, prin agitare sau cu ajutorul unor dispersanti, mentine in suspensie moleculele unor substante altfel insolubile intre ele, ca, de pilda, apa in ulei sau uleiul in apa. b) una din cele doua modalitati de a dispersa o substanta (pigment sub forma de praf, de regula) intr-un lichid:, v.solutie.

modulare in spatiu

desfasurare in adancime sau in inaltime a unui modul tridimensional prin juxtapunerea sau suprapunerea partiala, intr-o ordine simpla crescatoare sau descrescatoare, sau in una algoritmica.

modulare liniara

modulare liniara, v.Divizare

modulare "ton in ton"

procedeu de animare picturala a unei suprafete prin repetarea tentelor pure si rupte ale aceleias calitati cu conditia ca, analoage fiind, sa fie si bine diferentiate in intensitatea lor cromatica pentru a se acorda intre ele.

pensula

(germ. pinsel), instrument de diferite marimi, folosit la frecarea culorilor intre ele, intre ele si lianti, intre acestea si alte amestecuri sau solutii, si la asternerea lor cu varful, cu latul, prin rasucire etc. pe suport de panza , carton, hartie: de diferite marimi mici si intrebuintata doar in pictura de sevalet, este consacrata cu numele de penel: in locul se utilizeaza cutitul de pictura(cu lama subtire si elastica).

pictura in ulei

de la Renastere incoace, cea mai raspandita (desi nu este cea mai durabila tehnica), poate pentru posibilitatile tehnologice si de expresie pe care le ofera: opacitate sau transparenta, o executie mai fina sau mai aspra, folosirea pensulei sau a cutitului, retusarea pe umed sau ulterioara: dizolvantul care-i da si numele este si de provinienta diferita: ulei de mac, de nuca, de in fiert si decantat etc.: intrucat uleiul distruge cu timpul fibra textila, suportul picturii in ulei se acopera cu o pelicula speciala.

prepararea suportului

prepararea suportului, v. suprafata-suport

ruperea tentei (tonului)

ruperea tentei (tonului), v. tenta rupta

vocabularul artei

(lat. vocabulum-cuvant), totaliatea termenilor cu circulatie in practica si teoria artelor plastice, inclusiv in critica de arta.

arta populara

a) creatie de contributie colectiva si doar aparent anonima, proprie habitatului rural, nu inferioara, ci paralela, complimentara artei denumite impropriu "culta", implicata in obiectele utile, neindustriale pentru a le face "frumoase" fara a fi arta aplicata; b) expresie specifica limbajului topologic care, ca si limbajul tensional, are dreptul sa fie studiat corect, de la varstele mici, cu intreaga populatie scolara, dar mai ales in zonele de traditie autentica.

basculant

v.ritm

culoarea impresiei

culoarea locala receptata modificat in functie de distanta, luminozitate atmosferica si de acuitatea vizuala a privitorului.

culori semnificante

culori carora, in traditia fiecarui popor, li s-au conferit sensuri afectiv-reprezentative, cu o anumita stabilitate si raspandire sociala; totalitatea acestor sensuri, semantica tentelor pure, este o latura a limbajului plastic si se poate studia, exersa practic, spontan sau, la un nivel superior, in atelierul de arta

cultura vizuala

nivelul cunostintelor estetice ale epocii - asimilate sistematic - indeosebi, a acelora de descifrare, de intelegere si cultivare a unei ambiante vizuale cu valoare plastica, in care lectiile artei , limbajului formelor si culorilor si implicit al bunului gust sant prezente peste tot, acasa, pe strada, la locul demunca, in raporturile omului cu natura.

forma-culoare

forma rezultata din juxtapuneri, suprapuneri, fuziuni etc. de pete colorate, sau pur si simplu dintr-o singura pata de culoare, fara delimitari prestabilite sau conturari prealabile.

limbajul artei

sintactic - sistemul de mijloace de expresie si de procedee tehnice care fac obiectul educatiei artistice plastice pentru toti, sau, in plan general, al alfabetizarii vizualo-tactile; b) semiotic si semantic - repertoriu de forme_semne niciodata limitate, fixe sau imuabile, ale caror semnificatii devin infinite prin preluarea sau prelucrarea, si variabile in functie de: dotatia vizuala fundamentala, sensibilitatea cultivata si priceperea artizanata a artistului.

maculare

(fr. maculer - a pata), actiunea de a manji, de a lasa urme intamplatoare - un fel de punct de pornire, intrun material pregatit sa fie modelat sau sculptat, sau pe suprafata-suport pe care urmeaza sa se deseneze, picteze etc.

modul

(lat. modulus - marime, masura repetabila), element combinatoriu si modificabil doar ca marime.

modulare

(fr. moduler - a modifica ritmul, frecventa, tonalitatea), tehnica de compunere a apropierii si indepartarii, a adancimii, a reliefului prin repetare variata cantitativ si calitativ al raportului cald-rece, mic-mare, gol-plin, fara a anula efectul de suprafata, de plan sau, in sculptura, de volum multiplicat, dar reductibil la o unitate.

reguli

(lat. regula - ordine, precept), a) precepte tehnice sau de viziune care, in Antichitate si Evul Mediu, au avut caracter normativ, canonic, obligatoriu; b) instructiuni de lucru formulate succint si adecvat, uneori sub forma de probleme, pentru organizarea jocului "de-a creatia" in timpul activitatii de atelier; c) norme de practicare ergonomica (intr-o anumita ordine, manuind intr-un anume fel instrumentele de prelucrare, modelare, transfigurare a materialelor, a unui procedeu sau a unei tehnici de arta, cu eforturi fizice minime).

sculpto-arhitecturi

v. sculptura

sculptura

(lat. sculptura - cioplire_, a) arta de a crea forme cu trei dimensiuni si al carei principal element de limbaj este masa (de marmura, lemn, bronz, teracota etc.), raportul care se stabileste intre gol (ca parte a spatiului real, fizic, integrat operei si prin aceasta devenit expresie; b) cea mai veche modalitate de de insertie a spatiului fizic, ambiental in masa plinului si invers; exista doua feluri opuse, dar complementare de a concepe forma sculpturala: gliptic - prin saparea, indepartarea materialului inutil pina ce forma este "eliberata" din materia in care "salasluia" si plastic - forma construindu-se, modelandu-se dintr-un material cu plasticitate; exista tendinta de a aprecia mai mult sculptura directa, in material definitiv, fara folosirea (modelarea) prealabila in lut; de regula statica, in sculptura secolului XX au aparut si forme sculpturale dinamice de tipul mobilurilor sau sculpto-arhitecturilor actionate electric si, respectiv, eolian; v. volum.

sculptura mica

v. statuie

arc in plan cintru (semicircular)

De traditie bizantina, predomina la monumentele din Tara Romaneasca si Moldova din sec. 14 pana in 18, fiind definitoriu si pentru arhitectura romanica din Transilvania. v. arc.

deambulatoriu

(lat. deambulatio = circulatie, plimbare), In arhitectura occidentala, spatiu care asigura circulatia in jurul corului si absidei, in prelungirea navelor laterale, amplificat uneori de capele laterale.

Apare la bisericile romanice de pelerinaj, mentinandu-se si in gotic.

Tot d. este numit si porticul acoperit care inconjoara curtea interioara a unei manastiri catolice.

denticuli

Mici volume paralelipipedice scoase in relief usor, asemenea unor dinti.

Apare inca din antichitate la cornise, fiind reluat in romanic, Renastere, baroc si neoclasicism, aparand uneori si la decorul ancadramentelor de piatra.

Nu apar in arhitectura de traditie bizantina.

edicul

Constuctie mica si usoara, imitand structura unui templu sau un chiosc, utilizata pentru a proteja o lucrare de arta sau in decorul gradinilor; apare ca motiv decorativ in pictura murala si miniatura, in traditia bizantina.

ferula

Spatiu introductiv al bazilicilor occidentale, avand aceeasi semnificatie, in principiu, cu pronaosul (narthexul).

In Romania, unicul exemplu estef de la Sibiu, din sec. 15, trinavata, cu trei travei care servea si ca spatiu funerar (asemeni narthexului in bisericile ortodoxe); aici aveau loc de asemenea intruniri ale particiatului sibian (patriciatul = elita politica si economica a sasilor).

hetimasia (tronul hetimasei)

Numita si Tronul pregatirii (gr. etimasia = pregatire), reprezentare iconografica ce apare in cadrul Judecatii de Apoi sau de sine statatoare, ca simbol al Sfintei Treimi (un tron gol, pe care se afla Evanghelia, Sfantul Duh sub chip de porumbel, iar in spate, Crucea rastignirii).

imnul acatist

(gr. akatistos = neasezat, deci imnul care se recita in picioare, in semn de adanca evlavie), imn adresat Fecioarei, compus de Sfantul Roman melodul (melod = autor de imnuri liturgice, imnograf), format din 24 de strofe, din care 12 sunt o relatare a Bunei Vestiri, iar cealalta jumatate, e reflectie teologica in forma poetica, cu un continut mistic profund.

O strofa introductiva a fost adaugata de patriarhului Serghios al Constantinopolului in 626, cand capitala Imperiului a scapat prin miracol de asediul persilor aliati cu avarii; acest prolog o numeste pe Fecioara „general nebiruit" (traducerea traditionala romaneasca este „Aparatoare Doamna"), care a salvat crestinii de dezastrul cuceririi pagane, Acatistul Bunei Vestiri devenind astfel si un cantec de victorie.

Apare frecvent in pictura murala romanesca, un caz special fiind frescele exterioare moldovenesti, unde, in reprezentarea strofei-prolog, in locul persilor si avarilor apar turcii otomani, prilej pentru controverse inca neincheiate privind semnificatia acestei particularitati.

maica domnului "induratoarea"

Denumire data reprezentarii Mariei cu Pruncul in cadrul unei compozitii de tandra imbratisare, cu obrazurile alipite; exista doua variante principale ale acestei teme iconografice, de veche traditie bizantina:

1. Eleusa, in care figurile au o expresie grava, chiar trista;

2. Glikophilousa, in care figurile au o expresie vioaie, surazatoare; in pictura murala romaneasca, M. D. "I". apare prima oara in Transilvania, la Strei (sec. XIV) si Remetea – Bihor (sec. XV), pentru a se bucura de o particulara popularitate in pictura moldoveneasca din sec. XV – XVI (Balinesti, Neamt, Baia, SE Gheorghe – Suceava, Moldovita, Humor); in pictura de icoane apare mai rar, notabila fiind Eleusa de la manastirea Bistrita – Neamt (sec. XVII).

masa altarului

Masa de piatra asezata in absida altarului intr-o biserica ortodoxa; intr-o biserica catolica, masa pe care se aseaza un altar; sub m. a. (sau in corpul ei) se afla depus un relicviar; uneori este decorata cu reliefuri si are inscriptii; in biserica catolica se numeste si mensa; la ortodocsi se numeste pristol.

oculus

Mica fereastra circulara situata in timpanul unei biserici romanice sau de epoca gotica timpurie sau lucarne.

patrulob

Motiv decorativ asemanator trifoiului cu patru foi, caracteristic ornamenticii gotice, atat ca forma de camp compozitional, cat si ca motiv in sine.

rotulus

Pergament in forma de fasie lunga care poate fi infasurata ca un sul; este forma obisnuita a vechilor manuscrise in orientul mediteranean.

sala capitulara

Sala de adunare in manastirile catolice; initial destinata adunarilor consiliului de conducere, a fost ulterior folosita si pentru festivitati fara caracter religios propriu-zis.

scara lui ioan climax (ioan sinaitul, ioan scararul)

Tema iconografica cu continut moralizator teologal, elaborata in mediul monastic al muntelui Sinai; ilustreaza treptele virtutii pe drumul spre mantuire.

tamburul

Portiune prismatica sau cilindrica intre o cupola si arcuri, sau zidurile care limiteaza un spatiu boltit; corpul cilindric al unei turle, cuprins intre baza si cupola.

Termeni din artă:tags ul dictionar arta artspace ro