(fr. collage-lipit, "lipitura"), tehnica de pictura in care vopselele sunt inlocuite partial sau total cu fragmente de materiale colorate si de facturi diferite, alaturate sau suprapuse partial: varianta care foloseste fragmente de hartii colorate uniform sau partial imprimate cu litere cifre etc. se numeste papier-colle.
compozitie
(lat.compositio-aranjament, compus), unitate a formelor (semne iconice sau abstracte) si a spatiilor(intervalelor) dintre ele obtinuta aparent spontan, pe baza unei idei plastice de dispunere-ordonare, in functie de o anumita intindere spatiala(cu doua sau trei dimensiuni), de potentele expresive ale materialelor(structura, cromatica etc.), de instrumentele si procedeele tehnice intrebuintate, de sensibilitatea artistica, de nivelul profesionalizarii artistului privind "gramatica" mijloacelor de expresie si tehnice, de cultura vizuala si, implicit, de dorinta si inteligenta sa plastica topologica sau tensionala.
compozitie deschisa
modalitate compozitionala de sorginte romantica in care sensurile, tensiunile tind sa se rezolve in afara limitelor spatiului compus; nu este, cum pare, specifica unei anumite epoci si, cu atat mai putin, secolului nostru
compozitie inchisa
modalitate compozitionala in care echilibrarea principalelor linii de forta, de tensiune se realizeaza in interiorul spatiului compus, acestea avand, in general, sensuri centripete, de stabilitate clasica.
compozitie in spatiu
modalitate de a compune spatiul in trei dimensiuni, cea de a treia fiind reala, nu sugerata, cum e in sistemele iluzioniste, ale spatiului tensional.
compozitional
Compozitional (portret-), v. Portret
contrast cald-rece
opozitie de tente care fac parte din grupe termo-dinamice diferite, fara insa a fi neaparat si complementarea, se rezolva de regula prin grizare.
contrast calitativ
opozitie de tente de diferite proveniente calitative : contrast de factura: sta la baza modularii "ton in ton": se regleaza in functie de efectul scontat.
contrast cantitativ
raport de reglare a stralucirii si, implicit, a tonalitatii unor pete prin alaturarea lor diferita ca intindere.
contrast complementar
juxtapunere de complementare , care urmeaza sa fie ameliorata prin modificarea stralucirii(inclusiv a puritatii si luminozitatii) uneia sau amandurora.
contrast de factura
opozitie de modeluri diferite ale aceluias material.
contrast deschis-inchis
opozitie rezultata din alaturarea unor culori de tonuri diferite sau a tonurilor diferite ale aceleiasi culori, ca in viziunea monocroma: nu este acelasi lucru care s-a numit clarobscur, care in esenta lui clasica , se bazeaza pe diminuarea efectului cromatic al culorii locale prin accentuarea celui valoric.
contraste
(fr.contraste-opozitie), efecte de diminuare sau de exaltare prin alaturari echilibrate de pete , linii, forme spatiale care, in sinea lor, sunt opuse, contrarii: se cunosc de culoare (cald-rece, complementar, deschis-inchis, succesiv, calitativ,simultan, de cantitate etc) de factura, de masa, cel mai simplu este contrastul culorilor in sine.
contrast simultan
opozitie receptata ca efect psihofiziologic produs de alaturarea a doua pete diferite (si de regula pure) care, fiecare, simultan, "proiecteaza" complementara propriei alaturari, deci peste cealalta pata, modificand-o in stralucire si , implicit, in ton: este cel mai important contrast ca este greu de controlat.
contrast succesiv
opozitie determinata de persistenta, pentru scurt timp, pe retina, a complementarei petei care a "indus-o": efect psihologic care, inaintea acestuia, este intotdeauna contrast simultan.
contrastul culorii in sine
contrastul culorii in sine, v.contraste
contur
(fr.contour-margine), a)in grafica-modalitate de a limita, mai mult sau mai putin riguros liniar, o forma cu sau fara semnificatie de reprezentare: b) in pictura -rezultat al invecinarii: intre al exagera cu rigurozitate(mai ales expresie plata) si a-l realiza doar aluziv, exista numeroase maniere individuale, stilistice.
culori complementare
Culori complementare, v. contrast complementar
gri colorat
gri colorat, v. grizare
papier-colle
papier-colle, v. colaj
pictura concreta
pictura concreta, v.pictura
analogia contrariilor
v. analog
arta copiilor
(arta infantila), a) expresie a uneia din cele doua dotatii vizuale fundamentale cultivate firesc; b) creatie predominant instinctiva, spontana, libera de orice indrumare restrictiva si inadecvata.
a secco
v.tempera
buon fresco
v.fresca
combine-paintings
(in engl.). tehnica mixta care, fara a se confunda cu colajul, alatura spatial materiale de structuri, culori, grosimi diferite cu zone imprimate serigrafic etc., in intentia vadita de a depasi pictura ca suprafata.
complementara
(din lat.complementum - adaos de intregire), in pictura - relatia dintre acele doua culori care, amestecate in anumite cantitati cu pensula pe paleta sau pe orice alt suport, dau gri neutru (mediu); principalele, sant trei perechi: rosu si verde, oranj si albastru, galben si violet; sant considerate si neculorile (alb si negru), linia dreapta si linia curba, golul si plinul etc.
compozitie istorica
v. gen
constructie
(lat. constructio - aranjare), schema care rezulta sau cu care incepe compozitia - liniara sau in mase, pe "parcelariile" si pe sensurile careia se prefigureaza treptat imaginea sau forma totala.
contrarii
(lat. contrarius - oponent), elemente de limbaj plastic de aceiasi natura, care in sine sant complementare, iar asezate alaturi pot crea un anumit efect psihofiziologic de opozitie; dupa metoda de a tempera, mentine sau exagera potentele lor expresive, devin - prin juxtapunere sau la distanta - analogii sau contraste.
coroplastica
v. modelare
costum
(fr. costume - imbracaminte specifica), domeniul de civilizatie in care implicarea pregnanta a artei a devenit o ambitie spirituala a epocii contemporane.
decorativ
(fr. decoratif - ornamental), a) ceea ce tine de tectonica, de suprafata obiectelor, "supus" sau integrat compozitiei acesteia; b) potrivit cu suprafata, plat, fara relief, nemodelat.
duct continuu
(lat. ductilis - subtire), a) urma liniara neintrerupta; b) modalitatea de a compune o forma sau intreaga compozitie dintr-o singura linie, fara revenire pe acelasi traseu.
efect constructiv
inerenta punctului, a tusei, a petei de a deveni - eventual prin repetare - forme cu semnificatii sau simple semne, ori de a sugera miscarea, direct, fara o circumscriere sau schitare.
semnificatii (coloristice, liniare)
(fr. signification - sens), sensuri sau intelesuri in sine - prezente, de regula, in contexte compozitionale care le influenteaza - ale principalelor calitati cromatice si liniare; sin.: semantica (coloristica, liniara, a formei spatiale); v. culori semnificante.
acord
atenuare a opozitiei dintre culori, linii, forme diferite, concepute sa fie alaturi sau in cuprinsul aceluiasi spatiu; acordul dintre doua culori diferite puse alaturi este posibil prin: tulburarea puritatii cromatice a uneia sau amanduorora din culori (rosu "acordat" cu verde prin stingerea stralucirii verdelui putin rosu sau cu o neculoare); acordul dintre doua linii (forme) diferite se realizeaza prin modificarea caracterului drept fata de cel curb, de pilda curband usor dreapta; pastrarea sau chiar accentuarea tensiunii, vibratiei unei juxtapuneri de elemente cantrare cere, dincolo de ea, o zona linistitoare, neutra, un acord la distanta (ex. un pasaj de valoare, un pasaj de factura etc.); in general, dimensiunile sau calitatile diferite intra in acord daca raportul calitatilor lor este egal sau seapropie de valoarea numarului de aur; v. analogie, armonie.
acolada
Motiv ornamental rezultat din racordarea fata de un ax de simetrie a mai multor arcuri de cerc formand un unghi.
Folosita frcvent atat in arhitectura gotica tarzie cat si in cea orientala, la incheierea partii superioare a deschiderilor - incadramente de ferestre, usi, portale,, etc.
Aparein unele monumente gotice din Transilvania din sec.15 (portalele Bisericii Negre din Brasov), la monumente din Tara Romaneasca incepand cu sec. 17 pana in sec.19 (influenta orientala si gotic-moldoveneasca) si in Moldova in intervalul sec.17 - sec.18.
arc in acolada
Format din alternarea unor segmente de cerc concave cu unele convexe,
simetric fata de axul vertical. v. arc.
arc in maner de cos
Format din trei arce de cerc de raze inegale al caror traseu este continuu, este caracteristic variantelor sudice ale goticului tarziu, dar apare si in arhitectura medievala balcanica.
In Tara Romaneasca apare in sec. 17-18 cu precadere la deschiderile ferestrelor constructiilor civile.
Sinonim: arc subanaltat. v. arc.
bolta in maner de cos (turtita)
Are profilul unei jumatati de elipsa sectionata de-a lungul axei lungi.
Frecventa in arhitectura baroca, pentru spatiile mici.
bolti compuse
v. Bolta in cruce, bolta in cruce pe ogive, bolta pe nervuri, bolta manastireasca, bolta cu penetratii, bolta moldoveneasca.
carja episcopala
Baston lung, decorat cu aplicatii din metal pretios, in semn al ierarhilor; la ortodocsi partea superioara este un brat transversal ale carui capete au forma de serpi (aluzie la toiagul lui Aaron, din Vechiul Testament), in timp ce la catolici carja se inchele recurbat, ca la toiegele cu carlig ale pastorilor, uneori cu o voluta decorativa.
coloana
Element de constructie, de forma in general cilindrica, dispus vertical pentru a sustine un arc sau o grinda.
Este alcatuita din baza (soclu), fus si capitel (deasupra caruia poate exista o imposta).
In evul mediu, spre deosebire de perioada clasica, proportiile si ornamentica sunt foarte variate (nu se mai poate vorbi de norme codificate in cadrul ordinelor).
In romanic si gotic fusul este de obicei neted, Renasterea reia fusul canelat antic, barocul foloseste fusul in torsada si decorat.
Coloana nu apare niciodata in arhitectura romanica si gotica din Transilvania ca punct de sprijin principal; este adosata peretilor sau unor stalpi de zidarie, compune stalpi fasciculati (in monumentele gotice), intra in decoratia portalurilor (monumentele romanice).
In arhitectura Renasterii in Transilvania c. este folosita mai ales in cadrul logiilor, avand de preferinta fusul scurt si puternic galbat (bombat).
In Tara Romaneasca si Moldova c. nu a fost folosita decat in epoci mai tarzii.
In sec. 16 apare la Curtea de Arges (forme orientale, capitele cu stalactite), iar la sfarsitul sec. 16, in forme simplificate (baza, fus, o abaca la capatul superior) este intalnita la pridvoare si la trecerea dintre naos si narthex (pronaos).
In ultimele decenii ale sec. 17 apar c. octogonale decorate cu stalactite.
Monumentele brancovenesti prefera c. de tip baroc, cu fus in torsada decorat cu vrejuri si capitel compozit.
C. adosata, c. asezata tangent unui zid sau intrand in compozitia portalelor romanice si gotice.
C. angajata, c. care face corp comun cu zidul, detasandu-se doar pe jumatate apare ca decor al fatadelor (mai ales in baroc) sau ca element de sprijin al unei arcade invecinata cu un zid.
coloneta
Denimire data coloanelor cu fus subtire si alungit, utilizate in arhitectura romanica la portaluri iar in cea gotica pentru stalpii fasciculati.
conca
Bolta in sfert de sfera folosita in mod curent pentru acoperirea absidelor de catre arhitectii romanicului si cei de traditie bizantina.
consolta
Element de sprijin de piatra sau lemn care iese din planul zidului si pe care se sprijina un arc, un balcon, etc.
Frecvente in arhitectura gotica pentru a sustine nervurile, pot fi decorate in relief (figuri umane, compozitii iconografice).
In Moldova arcele piezise ale sistemului de boltire moldovenesc se sprijina uneori pe console.
contraabsida
Absida situata in partea vestica a unei biserici, pereche cu cea a altarului; apare la doua biserici de sec. 15 din Transilvania si la altele cateva de sec. 15-16 din Moldova (Balinesti, Dragomirna).
contrafort
Masiv de zidarie adosat la exteriorul unei constructii in scopul de a-i asigura stabilitatea.
Este compus dintr-un soclu si una sau mai multe retrageri acoperite cu placi de piatra.
Apare in romanic si gotic, preluand impingerile boltilor in zonele de maxima solicitare (corespunzand in interior arcelor dublou).
Intalnit in Transilvania, este preluat in Moldova, unde este adaptat edificiilor religioase de traditie bizantina, fiind intalnit pana in sec. 17.
Apare si in Tara Romaneasca, la edificii catolice sau, prin influenta moldoveneasca, la unele biserici din sec. 16.
cor
La monumentele de cult catolic, spatiul dintre absida si corpul basilical, unde se aflau stranele calugarilor sau pentru clerul secundar.
Apare in Transilvania, in romanicul tarziu si cuprinde de obicei o singura travee boltita semicilindric sau in cruce; in goticul timpuriu se impune boltirea in cruce pe ogive, iar in goticul matur si tarziu corul se amplifica (3-5 travee).
cornisa
Partea superioara a unui zid, scoasa in relief.
Provine din arhitectura antica, cunoscand o mare diversitate in evul mediu; in arhitectura romanica si gotica timpurie, este proeminenta, sustinuta pe mici arcuri pe console; in goticul matur are profile puternice dar simple, fiind lucrata din blocuri lungi de piatra; in arhitectura Renasterii are profile bogate, tencuite sau stucate, fiind
scoasa mult in relief, pastrand acest aspect si in epoca baroca; in zona de influenta bizantina este realizata din siruri de caramida in dinti de fierastrau.
In Tara Romaneasca exceptii de la aceasta regula intalnim la Dealu si manastirea din Curtea de Arges – c. de piatra bogat decorate.
In Moldova monumentele nu au c. sau au c. de tip gotic; mai tarziu, in sec. 17, apar c. bogat decorate cu motive caucaziene (Trei lerarhi) sau baroce (Golia), pastrate pana in sec. 18.
cortile
In arhitectura occidentala, curtea interioara descoperita, tratata decorativ si adapostind fantani sau grupuri statuare, mai ales in cadrul castelelor.
diaconicon
Anexa sudica (dispusa simetric fata de proscomidiar) a altarului unei biserici ortodoxe, unde se pastreaza vesmintele preotesti.
Sinonime: vesmantar, vesmantarie, apodosis (gr. apodosi = redare, inapoiere, restituire).
iconostas
Perete despartitor dintre naos si altar, un cadru amplu de lemn in care sunt fixate o serie de icoane intr-o ordine codificata, avand si trei cai de acces: usile imparatesti in ax, rezervate preotului, si usile diaconesti la extremitati.
decoratia suportului de lemn, cu motive vegetale, era la origini mai simpla, ulterior incarcandu-se cu elemente zoomorfe si antropomorfe, tipic baroce, in relief inalt si chiar trafor (fenomen caracteristic Tarii Romanesti in epoca brancoveneasca si post-brancoveneasca).
O tema care poate aparea in acest decor sculptat este Arborele lui Ieseu.
Icoanele care compun iconostasul sunt: crucea traforata, pe care este pictat Hristos rastignit, si moleniile - panouri traforate pe care sunt pictati Fecoiara respectiv Ioan Evanghelistul - formand impreuna coronamentul, medalioanele cu profetii, avand in ax reprezentarea Fecioarei , Icoanele Apostolilor, cu Hristos flancat de Fecioara cu Pruncul flancand accesul central, icoane de sfinti venerati flancand usile diaconesti, in extremitatea dreapta fiind intotdeauna amplasata icoana hramului - sfantul sau sarbatoarea religioasa careia ii este dedicata biserica) Iisus - Omul Durerii, reprezentarea lui Hristos asezat vertical in mormant, din care aparepana la brau; are ochii semiinchisi, ranile din coasta si maini fiind foarte vizibile.
Reprezentarea trimite la o profetie din Vechiul Testament (Isaia 53:3) referitoare la patimile , moartea si preaslavirea lui Mesia: "om al durerilor si si cunoscator al suferintei".
Apare in pictura ortodoxa, in proscomidiar, dar si in cea catolica.
martyricon
Denumire data mormintelor de martiri, care pot avea aspectul unei capele izolate sau al unei cripte amenajate sub absida unei bazilici; singurul m. pastrat la noi este de tip cripta si se afla la Niculitel (jud. Tulcea); cuprinde moastele martirilor Zotikos, Attalos, Kamasis, Filippos (+ 319).
poala de icoana
Piesa de broderie specifica bisericii ortodoxe; de forma patrulatera, ea este suspendata sub o icoana si este decorata cu o imagine iconografica legata de aceasta sau poate avea numai un caracter ornamental.
proscomidie
Anexa a incaperii altarului la o biserica ortodoxa, situata pe latura de nord a altarului, destinata oficiului secret; este pandant cu diaconiconul.
Sinonim: prothesis.
sacos
Vesmant liturgic purtat numai de arhierei, deasupra celorlalte odajdii; este croit ca o pelerina larga cu maneci, fiind asemanator felonului purtat de preoti; este lucrat din materiale scumpe si impodobit, fiind o piesa vestimentara importanta; apare frecvent in pictura murala ca vesmant al marilor ierarhi.
Uneori s. are o forma in T, ca o tunica lunga cu maneci drepte foarte largi, realizat dintr-o singura bucata de material cu o deschidere centrala pentru cap, fiind inchis pe laterale cu bumbi.
Un s. de tip aparte este cel numit s. polistavrion, decorat cu cruci (gr. poli rumeros, stavros = cruce,), rezervat numai anumitor mitropoliti.
scara lui iacob
Tema iconografica ce ilustreaza doua episoade din Vechiul Testament („Visul lui lacob" si „Lupta lui Iacob cu ingerul"), avand semnificatia puritatii si tariei credintei; reprezentata de obicei in altar.
tabernacol
Nisa practicata in peretele nordic al sanctuarului unei biserici catolice sau constructie aparte din piatra sau din lemn, destinata pastrarii cuminecaturii (Sf. Sacrament); este legat mai ales de goticul tarziu; pot fi valoroase prin decoratie.
trompa de colt
Element constructiv care, facand parte dintr-un sistem de patru, permite trecerea de la un plan patrat la un plan octogonal deasupra caruia se poate construi cu usurinta o cupola; in principiu o t. de c. consta dintr-un mic arc diagonal dispus la colt si dintr-o forma de racordare care poate fi foarte variata (mica bolta cu aspect de cochilie, sectiune de con, plan inclinat, retragere in trepte etc.); utilizata frecvent in arhitectura bizantina si islamica.
co - Dicţionar artă